Despre

BloggingTM 2.1 este un proiect ambitios care s-a nascut din nevoia de a reconstrui comunitatea timisoareana de oameni care scriu in mediul online fie pe blogurile personale sau pe cele ale companiilor. Ideea a pornit din dorinta de-a demonstra ca si in Timisoara exista oameni pasionati de scris, curiosi si dornici sa descopere posibili colaboratori pe plan local sau national. In contextul in care in alte orase din Romania aceasta comunitate este puternica si bine structurata, ne dorim sa facem acest lucru posibil si in orasul de pe Bega.

Tendinta de-a lucra pe cont propriu se resimte si in acest domeniu, insa noi credem ca impreuna suntem mai puternici si reusim sa iesim mai usor din anonimat. Avand in vedere ca in anul 2021 Timisoara va fi Capitala Culturala Europeana, ne propunem sa oferim nenumarate posibilitati pentru a ne promova orasul cum stim cel mai bine: in mediul online.

BloggingTM 2.1 este despre comunitate, blogging si social media.

Vrem sa cunoastem brand-uri si companii locale. Ne propunem sa ii vedem in actiune si sa scriem despre ei pentru a le oferi cititorilor informatii din culise si pentru a creste vizibilitatea si credibilitatea afacerii lor. In acelasi timp facandu-ne remarcati prin implicare si deschidere.

Sunt invitati sa ni se alature toti oamenii curiosi care scriu sau fac fotografii si le posteaza in mediul online. Vrem ca Timisoara sa devina o voce puternica si sa avem oameni care spun povestile celor din jur cu sinceritate, vazute din propriul unghi.